Misiunea Bisericii Adevărat Ortodoxe Ruse (RTOC) din Padova, Italia.
Într-o vreme de mare confuzie duhovnicească și compromis dogmatic, mica comunitate ortodoxă mărturisitoare din provincia Padova (Italia) a luat naștere prin osteneala, jertfa și lucrarea neobosită a Arhimandritului Adrian și a monahiei Arsenia, care au dus o luptă duhovnicească dificilă pentru găsirea și păstrarea nealterată a adevăratei Ortodoxii.
Cu multă răbdare, discernământ și statornicie, ei au lucrat neîncetat pentru a aduna suflete doritoare de adevăr, chemând credincioșii la o viață de mărturisire ortodoxă lipsită de compromisurile ecumenismului contemporan. Înfruntând neînțelegeri, lipsuri materiale, oboseală și izolarea inevitabilă pe care o aduce mărturisirea adevărului, au continuat să ridice, cu smerenie și râvnă, o comunitate întemeiată pe învățătura Sfinților Părinți și pe rânduiala canonică a Bisericii.
Prin eforturile lor neobosite, prin slujbele săvârșite în condiții modeste și prin dragostea lor pentru Hristos și pentru Sfânta Ortodoxie, această comunitate a devenit un loc de întărire duhovnicească pentru mulți credincioși ortodocși din Italia și din alte țări. Lucrarea lor reprezintă o mărturie vie că adevărata unitate a Bisericii se păstrează prin credincioșie față de Adevăr și prin păstrarea nealterată a Predaniei Sfinților.
Mica comunitate de credincioși din provincia Padova (Italia), „mica turmă” (Luca 12, 32), care refuză compromisul liturgic cu preoții și ierarhii care au trădat Adevărul de Credință și care s-au îngrădit de erezia ecumenismului, s-a format ca o reacție de conștiință a unui număr restrâns de creștini ortodocși care au decis întreruperea comuniunii cu preoții și ierarhii implicați în trădarea Adevărului de Credință, urmând practica canonică a Sfinților Părinți. Această comunitate nu reprezintă o schismă, ci o poziție de mărturisire activă pentru păstrarea nealterată a dreptei credințe.
Dacă Îl iubesc pe Hristos, atunci trebuie să mărturisească adevărul și să urmeze exemplul sfinților, care nu s-au temut nici de sărăcie, nici de ocări, nici de judecăți și nici măcar de moarte.
Începuturile comunității datează de câțiva ani, într-o formă mai puțin organizată, însă lucrarea s-a intensificat în mod deosebit în anul 2025, după decizia de îngrădire de Patriarhia Rusă și întreruperea pomenirii ierarhului locului.
Această decizie de îngrădire și întrerupere a pomenirii ierarhului, luată în contextul anului 2025, prin intrarea sub omoforul Vlădicăi Filaret, Episcop de Pallini și al întregii Europe de Vest din RTOC, a marcat formarea unei comunități de mărturisire a adevărului de credință.
Mărturisirea se face pe baze canonice și duhovnicești, în ascultare de Sfinții Părinți și cu binecuvântarea Vlădicăi Filaret. Ruperea legăturilor cu structurile oficiale compromise de erezia ecumenismului a fost un pas important pentru păstrarea dreptei credințe.
Participarea unor preoți și ierarhi ortodocși la întâlniri de rugăciuni ecumeniste a fost percepută de mulți credincioși ca o abatere de la învățătura Sfinților Apostoli și a Sinoadelor Ecumenice, care afirmă că Biserica Ortodoxă este singura Păstrătoare a Adevărului.
Gestul de îngrădire față de cei care propovăduiesc erezia ecumenismului a accelerat formarea comunității în anul 2025, arătând că această poziție a avut rezonanță în rândul altor credincioși care căutau aceeași claritate duhovnicească.
Lucrarea duhovnicească a acestei comunități se concentrează pe o trăire ascetică intensă, păstrarea calendarului bisericesc de stil vechi, respingerea inovațiilor liturgice și refuzul oricărui compromis dogmatic. Menținerea unității în Duh și Adevăr nu se desfășoară doar prin opoziția față de ecumenism, ci și prin eforturile de construire a unei vieți liturgice și duhovnicești solide.
Accentul este pus pe studiul scrierilor Sfinților Părinți, viața de rugăciune, spovedania și împărtășirea deasă cu pregătirea cuvenită, precum și pe respectarea rânduielilor lăsate de Sfinții Părinți, văzând în această izolare o formă de mărturisire și păstrare a Ortodoxiei curate pentru generațiile viitoare.
Această îngrădire nu este motivată de ură, ci de dorința de a apăra sfințenia Adevăratei Biserici Ortodoxe și de a rămâne în comuniune cu Hristos și cu Sfinții Săi.
Prin aplicarea acestei îngrădiri, comunitatea a pierdut accesul la bisericile oficiale, fiind adesea nevoită să săvârșească slujbele în case particulare sau spații improvizate. În fiecare duminică, înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii, amenajează micul lăcaș cu toate cele necesare, săvârșesc Sfințirea Aghesmei Mici, sfințesc locul, iar apoi oficiază Sfânta Liturghie. La încheierea slujbei, strâng toate cele necesare și fiecare credincios se întoarce cu bucurie la casa sa.
Există credincioși care vin la slujbe și din alte localități în afară de Padova, de la distanțe de 150–200 km, din Venezia, Bologna, Brescia, Verona și alte orașe.
Pentru a menține unitatea și continuitatea vieții liturgice în spații improvizate, se adaptează rapid și organizat. Amenajează un altar cu o masă curată, Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, cruce, candelă și lumânări. Folosesc un paravan pentru delimitarea altarului de restul încăperii, iar membrii comunității aduc icoane din casele lor pentru a crea un iconostas temporar.
În momentele importante ale Sfintei Liturghii alternează limba română și limba italiană, mai ales la ectenii și la rugăciunea Tatăl Nostru.
Centralitatea vieții comunității rămâne Sfânta Liturghie, săvârșită strict după rânduielile și dogmele Sinoadelor Ecumenice, fără concesii modernizatoare. Accentul cade pe mărturisirea curată a credinței, cateheză riguroasă, post, rugăciune și viață ascetică, considerate arme esențiale în vremuri de confuzie spirituală.
Această situație reprezintă o provocare profundă pentru păstrarea credinței și a unității comunității. Atunci când spațiile oficiale devin inaccesibile, organizarea slujbelor în spații improvizate necesită adaptare, dar oferă și posibilitatea întăririi legăturilor dintre membrii comunității.
Credincioșii acestei comunități provin din România, Republica Moldova și Rusia. Adaptarea slujbelor în spații improvizate transformă o criză într-un prilej de consolidare a comunității. Pentru creștinii ortodocși din zonă, păstrarea unității este esențială, iar această solidaritate se cultivă prin rugăciune comună și respectarea tradițiilor fiecărei culturi.
Organizarea unui paraclis privat sau identificarea unui loc tradițional care refuză compromisurile ecumenismului reprezintă următoarea provocare pentru întreaga comunitate.
Lucrarea comunității creștin-ortodoxe din Padova este o mărturie de jertfă și de păstrare nealterată a „Predaniei Sfinților”. Pentru creștinul dornic de zidire sufletească, istoria acestei comunități amintește că, în viziunea ortodoxă, unitatea Bisericii nu se bazează pe structuri administrative, ci pe unitatea în Adevărul de credință transmis de la Sfinții Apostoli.
Așa să le ajute Dumnezeu!



