De către Arhimandritul Adrian
„Bucură-te, preacinstită și de viață făcătoare Crucea Domnului, care gonești demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos…”
Aceste cuvinte ale rugăciunii către Sfânta Cruce ne aduc aminte că pentru creștinul ortodox Crucea nu este o simplă podoabă, nu este un obiect decorativ și nici un semn pe care îl purtăm numai din obișnuință. Sfânta Cruce este semnul Jertfei Mântuitorului, semnul iubirii lui Dumnezeu pentru om, altarul pe care Hristos Și-a întins mâinile pentru mântuirea lumii și, totodată, semnul biruinței asupra morții, iadului și diavolului. De aceea, creștinul se însemnează cu semnul Sfintei Cruci când se trezește, când se roagă, când începe lucrul, când pornește la drum, când se așază la masă și când se culcă, mărturisind prin aceasta că viața lui se află sub ocrotirea și stăpânirea lui Hristos. Nu lemnului în sine îi atribuim puterea dumnezeiască, ci Îl cinstim pe Hristos Cel răstignit pe Cruce și lucrarea mântuitoare săvârșită prin Jertfa Sa. De aceea și rugăciunea spune atât de limpede că Sfânta Cruce gonește puterea celui rău „cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine”. Crucea nu poate fi despărțită de Hristos, după cum nici credința noastră nu poate fi despărțită de Jertfa și Învierea Lui.
Pentru aceasta este bine și binecuvântat ca în casa creștinului să se afle Sfânta Cruce, așezată la loc de cinste, împreună cu sfintele icoane, înaintea cărora familia să-și facă rugăciunea. Este bine ca fiecare creștin să poarte la piept cruciulița primită la Sfântul Botez sau o cruce binecuvântată, nu ca pe un talisman și nu din superstiție, ci ca pe o mărturisire tăcută și neîncetată: sunt al lui Hristos, cred în Cel răstignit și înviat și voiesc să-mi port propria cruce urmând Lui. Însuși Mântuitorul ne cheamă: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”.
De aceea, când alegem o cruce pentru casa noastră sau o cruciuliță pentru a o purta la piept, este bine să căutăm o reprezentare făcută în duhul și după tradiția Bisericii Ortodoxe, iar atunci când alegem chipul Răstignirii, să-L avem înaintea ochilor pe Domnul nostru Iisus Hristos Cel răstignit. Pentru noi, Crucea și Hristos Cel răstignit sunt nedespărțiți în taina mântuirii: privind Crucea cu chipul Mântuitorului, vedem nu un semn gol, ci Jertfa; vedem mâinile întinse pentru lume, vedem trupul rănit pentru păcatele noastre, vedem iubirea care „până la moarte, și încă moarte pe cruce” S-a smerit pentru om.
Trebuie să avem discernământ și pentru că nu toți cei care folosesc semnul crucii mărturisesc despre ea ceea ce mărturisește Biserica Ortodoxă. Există sectari care folosesc crucea ca simbol, dar nu primesc cinstirea sfintelor icoane, a Maicii Domnului și a sfinților în înțelesul păstrat de Biserica Ortodoxă. Creștinul ortodox este chemat să-și păstreze mărturisirea după credința și Sfânta Tradiție a Bisericii. De aceea, atunci când purtăm o cruce cu Răstignirea Domnului, să știm ce purtăm: nu un accesoriu și nu un simbol oarecare, ci mărturisirea lui Iisus Hristos Cel răstignit și înviat.
Sfânta Scriptură ne vorbește despre urmele piroanelor rămase în trupul Mântuitorului după Înviere. Sfântul Apostol Toma spune: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor […] nu voi crede” (Ioan 20, 25). Evanghelia mărturisește astfel realitatea Răstignirii și a rănilor piroanelor, iar Sfânta Tradiție ne-a păstrat mărturia veche a celor patru piroane. Sfântul Grigorie de Tours, episcop al Bisericii din secolul al VI-lea, mărturisește în scrierea sa Despre slava mucenicilor: „Două [piroane] au fost înfipte în mâini și două în tălpile picioarelor” — Duo sunt affixi in palmis, et duo in plantis. Avem, așadar, o mărturie veche despre chipul Răstignirii: câte un piron pentru fiecare mână și câte un piron pentru fiecare picior, patru piroane în total.
Și istoria reprezentării Răstignirii este vrednică de cunoscut. În iconografia creștină a primului mileniu și a Evului Mediu timpuriu întâlnim vechea reprezentare cu patru piroane, picioarele Mântuitorului fiind așezate separat și fiecare fiind străpuns de câte un piron. După marea schismă, despărțirea dintre Răsărit și Apus din anul 1054, papistașii au început treptat, să facă și schimbări iconografice. Începând mai ales din secolele al XII-lea și al XIII-lea, la romano- catolici (papistașii) s-a răspândit tot mai mult reprezentarea Răstignirii în care picioarele Mântuitorului sunt suprapuse și străpunse împreună de un singur piron, ajungându-se astfel la reprezentarea cu trei piroane. Noi creștinii ortodocși, însă avem înainte mărturia vechii Tradiții despre cele patru piroane și chipul Răstignirii păstrat în iconografia ortodoxă: două mâini străpunse și două picioare străpunse separat. De aceea este bine ca dreptcredinciosul creștin să cunoască tradiția Bisericii Ortodoxe și să caute, atunci când își alege Crucea sau icoana Răstignirii, reprezentarea ortodoxă primită și păstrată de Biserică.
Și încă ceva trebuie să purtăm în inimă atunci când privim Crucea lui Hristos: lângă Cruce nu vedem numai lemnul și piroanele, ci întreaga durere și întreaga iubire care înconjoară Golgota. Acolo este Maica Domnului. Evanghelia ne spune: „Și stăteau lângă crucea lui Iisus mama Lui…” (Ioan 19, 25). Ce inimă omenească poate cuprinde lacrimile Maicii care Își vede Fiul răstignit? Lângă ea se află ucenicul iubit și femeile mironosițe. Iar de-a lungul veacurilor, înaintea aceleiași Cruci au curs lacrimile Apostolilor, ale mucenicilor, ale cuvioșilor și ale nenumăraților creștini care și-au pus toată nădejdea în Hristos. Crucea ortodoxă nu poate fi înțeleasă despărțită de această viață a Bisericii: de Maica Domnului, de Sfinții Apostoli, de mucenici, de cuvioși și de toți sfinții care L-au urmat pe Hristos luându-și fiecare crucea sa. Noi îi cinstim nu în locul Lui Dumnezeu, ci tocmai pentru că în ei vedem lucrarea harului Lui Dumnezeu și roadele Jertfei lui Hristos.
Aici trebuie să fie atent mai ales creștinul care nu este încă întărit în dreapta credință. Să nu lase ca adevărurile primite la Botez să fie înlocuite, încetul cu încetul, de învățături eretice, de Tradiția Bisericii Ortodoxe. Când cineva ne spune că nu trebuie să cinstim Crucea, când este lepădată cinstirea Maicii Domnului, când sunt respinși sfinții sau sfintele icoane, creștinul ortodox trebuie să cunoască răspunsul Bisericii și să rămână statornic în credința primită. Pe Golgota, Maica Domnului nu este o invenție târzie: Sfânta Evanghelie o așază lângă Crucea Fiului ei. Apostolul Ioan nu este o invenție: Evanghelia îl așază acolo. Mucenicii nu sunt o poveste: Biserica s-a zidit și prin sângele mărturisirii lor. De aceea, Crucea ne leagă nu numai de un moment al trecutului, ci de întreaga viață a Bisericii lui Hristos.
De aceea este bine să fim cu luare-aminte atunci când cumpărăm o Sfântă Cruce, fie pentru a o așeza în casă, fie pentru a o purta la piept. Să nu alegem numai după frumusețea metalului, după preț, după lucrătură sau după moda vremii, ci să căutăm o cruce făcută în duhul iconografiei și al Tradiției Ortodoxe. Crucea pe care o purtăm este și o mărturisire a credinței noastre. Ea trebuie să ne îndrepte mintea către Hristos Cel răstignit pentru noi, către Jertfa Lui și către adevărul păstrat și transmis de Biserică din generație în generație.
Mai presus de toate, să avem grijă ca Sfânta Cruce pe care o purtăm la piept să fie purtată și în inimă. La ce ne-ar folosi o cruce desăvârșită ca formă, dacă viața noastră ar fi lipsită de pocăință, rugăciune, iertare și dragoste? Crucea de la piept trebuie să ne amintească de crucea vieții noastre: să răbdăm necazurile fără deznădejde, să iertăm când suntem răniți, să ne smerim când mândria ne ridică împotriva aproapelui, să ne pocăim când cădem și să ne ridicăm iarăși cu nădejde în Dumnezeu.
Să avem Sfânta Cruce în casele noastre, să o purtăm cu credință la piept, să ne însemnăm cu ea cu evlavie și, mai ales, să trăim ceea ce ea ne propovăduiește. Iar când rostim: „Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui”, să nu rostim cuvintele mecanic, ci cu credința că puterea nu este a noastră, ci a lui Hristos Cel răstignit și înviat.
Sfântă și de viață făcătoare Cruce a Domnului, păzește-ne și ne întărește în dreapta credință, luminează casele și familiile noastre, ferește-ne de lucrarea celui rău și ajută-ne să ne purtăm crucea vieții cu răbdare, pocăință și nădejde, până când, prin mila lui Dumnezeu, ne vom învrednici să ne bucurăm de lumina Învierii lui Hristos. Amin..